I just watched this, and spent probably 65% of it in tears. One of the most depressing movies i’ve seen in a very long time. Don’t see this if you’re feeling a little down and please, don’t see it alone.

Trust me.

* * * *

… he’d wave, and maybe call. But I’d never let the fantasy go beyond that. I can’t let it. I remind myself I was lucky to have had any time with him at all.

I don't love you anymore.

Since when?

Now. Just now.

An education.

Seara trecuta mi-am petrecut-o uitandu-ma la film. Sincer, toate nominalizarile si premile pe care le-a primit sunt bine meritate. Un film tipic britanic dar foarte bine facut. Carey Mulligan a castigat premiul BAFTA pentru rolului lui Jenny, o adolescenta foarte inteligenta care se indragosteste de David, un barbat carismatic si fermecator, dar care este de doua ori mai in varsta decat ea. Din cauza lui, Jenny uita de planurile de a deveni studenta la Oxford si isi pune astfel viitorul in pericol. Eu una m-am indragostit de accentul britanic si zambetul ei inconfundabil. Oricum, datorita filmului mi-as fi dorit sa traiesc in ani '60,viata de student la Oxford, sa ascult muzica franceza sau sa vizitez Parisul.

Sa nu mai mentionez hainele superbe si coloana sonora geniala.

* * *

500 Days of Summer.

-

Film din categoria "boy meets girl. boy falls in love. girl doesn't". El este Tom, un romantic incurabil, care seamana cu un coleg din generala. Ea este Summer, tipa care nu vrea relati serioase, cu haine foarte dragute. L-am vazut impreuna cu Ver. la ea acasa, si nu imi pare rau. Este unul dintre acele film care te face ss te gandesti in autobusul spre casa daca chiar exists suflete pereche. In final am ramas cu gandul ca poate totusi exista un pic din Summer si in mine desi nu as recunoste. Tom stiu sigur ca e mereu acolo.

Mi-ar fi placut sa cunosc un Tom si sa facem varianta noastra a scenei de mai sus.